Când eu făceam fotografie pe film și câștigam concursuri
Câteodată mă apucă toți dracii și plozii lor când văd că oricine e acum specialist în fotografie. Își cumpără cel mai scump aparat, trage 100 de cadre pe automat (Auto WB, Auto ISO, bracketing, HDR) din care o alege pe cea mai bună, o mai prelucrează puțin în photoshop și aia e, se crede fotograf.
Am o problemă și mai mare cu indivizii ăștia atunci când vor să îi învețe și pe alții fotografie. Adică ei se cred atât de buni încât fac seminarii, workshopuri și conferințe de fotografie, toate pe bani mulți, cu taxă de înscriere etc. Pe bune, e jenant, băieți!
Eu sunt de părere că nu te poți numi fotograf dacă nu ai tras cel puțin o fotografie pe film. Pe analog, tată, nu pe digital!
Atunci când știi că ai poziții limitate, ci nu card de 64 Giga memorie. Atunci când trebuie să gândești înainte fotografia, ci nu să tragi zece mii de cadre și să vezi tu pe urmă care e cea mai bună. Atunci când ai ISO fix (în funcție de tipul filmului) și trebuie să calculezi timpul de expunere, focusul, diafragma, luminozitatea etc, pentru că ce vezi prin vizor nu e și ce iese în poză. Atunci când știi că dacă fotografia iese arsă sau subexpusă, este numai vina ta. Doar atunci te poți numi fotograf!
Chiar dacă în urmă cu 10 ani, când trăgeam pe film, am câștigat vreo două concursuri și am avut fotografii expuse în Papi, nu mă consider fotograf. Dacă nu m-ar fi deranjat impostorii care cer bani naivilor, nu aș fi făcut public pe blog lucrul ăsta. Cum vorbele fără dovezi sunt minciună, aveți mai jos câteva fotografii din portofoliul meu.
Fotografia se face prima dată cu ochii și cu imaginația, abia apoi cu aparatul.
Fotografii din anii ’90 ar fi spus despre generatia lor ca “astia nu-s fotografi, au la dispozitie exponometru, au marcaje pe vizor ca sa ii ajute la focalizare… daca n-ai pozat in anii ’60 fara vreo unealta ajutatoare, nu te poti numi fotograf”. Pricepi unde bat?
Mereu, mereu generatia curenta va sti mai putine despre tehnica din spate, tocmai pentru ca s-a muncit la simplificarea interfetelor. Faptul ca folosesti tehnica moderna nu exclude sa stii despre chestiile din spate.
Apropo, un studiu recent arata ca tinerii habar n-au de ceea ce se ascunde in spatele tehnicii lor de calcul. Habar n-au ca pana si Androidul are o structura arborescenta de foldere si fisiere. Bun, da’ asta ce inseamna? Ca un tanar care studiaza pe puterile proprii despre IT nu are voie sa se numeasca expert, fiindca n-a fost fortat de imprejurari sa foloseasca o consola de Linux sau un MSDOS?
Cam subtire argumentul.
Eu sunt de părere că nu te poți numi fotograf dacă nu ai tras cel puțin o fotografie pe colodiu umed. Pe analog, tată, cu camera obscură portabilă după tine, cu expunere de minim 15 minute! Nu ca ăștia din ziua de azi, cu filmele lor și aparatele portabile și focalizarea lor variabilă.
Pe bune, voi chiar nu ati inteles ca nu imi plac impostorii si ca despre asta este vorba in articol?
Este loc pentru toti sub soare. Cei care sunt cu adevarat buni vor ramane.. impostorii se vor cerne cu timpul. Nu trebuie sa ne consumam cu existenta lor. Cine e fraier si pune botul, merita sa fie “pagubit”. Pana la urma se vor dovedi impostorii si se vor pierde in negura timpului. Chiar nu conteaza cine cat de pregatit este si cat cere pe un “workshop”… asta daca nu ne roade pizma cumva 😉
Am depasit demult faza cu invidia, sunt chill ca un maestru zen!
Se pare că nu 🙂
Inseamna ca sunt foarte bun! :))
Eu aș zice ca nu te poți numi fotograf dacă nu ai “tras” și tu un pastel cu goașe pe pânză intr-o duminica liniștita de Septembrie.
Niște impostori!
Sau asa :))