De ce scriu
De fiecare dată când scriu despre un subiect sensibil, aici sau în ziar, o parte dintre cititori reacționează și se comportă de parcă aș fi dat cu agheasmă pe însăși poarta Iadului.
Cum de îmi permit, cine sunt eu să scriu despre respectivul subiect, de ce am impresia că varianta mea e cea corectă și altele de genul acesta sunt întrebări pe care le primesc în comentarii și pe e-mail și care, într-un final, îmi întăresc convingerea că mesajul meu a fost transmis și recepționat cu succes.
Cineva m-a întrebat ieri de ce scriu și de ce continui să o fac. Chiar dacă pentru mine motivele sunt evidente, trebuie să vă luminez și pe voi, dacă încă nu ați priceput până acum:
Scriu pentru că este dreptul meu.
Scriu pentru că nu toți trebuie să fim de aceeași părere.
Scriu pentru a lua partea celor afectați de nedreptățile de zi cu zi.
Scriu pentru că un articol de-al meu poate schimba ceva în țara asta.
Și, cel mai important, scriu pentru că îmi place la nebunie activitatea asta.
Cu scrisul e la fel ca în oricare alt domeniu. Dacă nu îți place ce faci, nu vei excela. Dar, clișeu sau nu, dacă vreodată ajungi să faci ce îți place, nu te vei mai opri. Așa și eu, voi continua să scriu, să îmi spun părea pe diferite subiecte, să-i deranjez pe unii și să-i bucur pe alții, iar voi veți continua, sper, să apreciați munca asta a mea.
Să ne citim cu bine în continuare!
Vreți să aflați primii când scriu următorul articol? Aveți mai jos posibilitatea asta:
Recent Comments