Despre prima zi de JazzTM 2018
JazzTM 2018 a început ieri, 29 iunie. O zi nebună pentru mine, fiind și ultima lucrătoare din luna iunie cu situații de finalizat la job și chinuit de o gripă care nici nu mă ia cum trebuie, măcar să știu o treabă, dar nici nu mă lasă.
Mi-am luat Mustang-urile în picioare, brățările pe mâini, șapca pe cap și aparatul la gât și am plecat la festival. Am ajuns în Piața Victoriei pe la ora 19:30, JazzTM-ul urmând să aibă startul la 20:00. Când am ajuns eu, era lume relativ puțină. Nu știu dacă din cauza ploii care amenințase spectatorii cu doar o oră înainte, sau altele au fost cauzele, revin puțin mai târziu la asta.
Din ce am văzut eu, organizarea a fost impecabilă, nici nu mă așteptam la altceva de la echipa PLAI. Scaune multe, aranjate frumos, scenă bună, vizibilitate perfectă, sonorizare pe măsură și voluntari care își făceau treaba cum trebuie.
La ora 20 fix, Cătălin Ștefănescu (tipul de la Garantat 100% dacă nu ați recunoscut numele) a dat startul festivalului JazzTM 2018.
Nu mi-a plăcut cum au cântat cei de la Trompetre. Nu știu, parcă au avut ceva probleme cu sunetul…tot se întrerupea, se făcea microfonie etc. Și nu, nu erau de vină ruperile acelea de ritm specifice muzicii jazz. E mai mult ca sigur că sunt subiectiv, Petre Ionuțescu nefiind unul dintre preferații mei all time.
Cu cei de la Maisha a fost altă treabă. Atât de fascinat am fost de muzica lor încât am dansat în fața scenei și în fața a 1000-2000 de spectatori. Ba chiar și noaptea în pat în loc să-l las pe Moș Ene să mă ducă pe plaiuri cu reverie, am tras împreună cu el o horă drăcească în ritmuri downtempo de contrabas.
Chiar dacă venisem special pentru ei, îmi pare rău că nu i-am văzut și pe cei de la The Cinematic Orchestra. Din motive obiective a trebuit să plec după ce s-a terminat concertul Maisha.
Revenind, am zis eu că publicul timișorean s-a maturizat, dar când vine vorba despre punctualitate, mai e cale lungă de bătut. Frate, dacă festivalul începe la ora 8 PM, încearcă să fii acolo măcar cu 10 minute înainte. Aseară la ora 20:00 nu prea era nimeni în piață, iar la ora 21:00 era full.
În rest, mai sunt 2 zile de festival, am scris și eu programul, dar puteți intra și pe site-ul oficial pentru mai multe detalii.
Let’s JazzTM!
Recent Comments