Dispare o revistă
Dispare o revistă, cea pe care o cumpăram de fiecare dată când treceam pe lângă vreun chioșc de ziare, cea care mi-a modelat tinerețea. Cea pe care o citeam dimineața în tramvai când mergeam la serviciu sau seara înainte de somn.
Dispare o revistă.
Ba chiar, am avut și abonament online la ea. Era felul meu de a ajuta redacția, chiar dacă, de multe ori, nu citeam acele articolele vizibile doar pentru cei care plăteau ăia câțiva lei pe lună. Ziarul pe hârtie îl cumpăram cam tot din același motiv, doar că pe acela îl devoram, pur și simplu. Hârtia aia specifică și tâlcurile cuvintelor erau irezistibile pentru mine.
În țara în care publicul se așteaptă mereu să obțină totul gratis, că doar e pe internet, presa scrisă care nu abordează subiecte cu tâțe, scandal și senzațional e sortită pieirii. Încăpățânarea unor publicații de a-și educa cititorii duce, în cele din urmă, la faliment. Azi nimeni nu citește mai mult de zece rânduri dintr-un articol dacă nu e și cu o bucă goală. De susținut o publicație cu donații, cu abonament plătit sau măcar cu un share zilnic nici nu mai vorbesc. Iar când pe piață rămân doar publicațiile de partid, cele rusofile, cele cu fake-newsuri și cele de cancan spunem scârbiți și cu un aer de superioritate „toată presa e de căcat”!
Dispare o revistă, dispare Dilema Veche.
Susțineți opiniile independente:
Vreți să aflați când scriu următorul articol? Aveți mai jos posibilitatea asta:
doamne ajuta!