Eu chiar ii inteleg pe votantii PSD
Chiar daca mi-am propus sa nu mai scriu despre politica si despre sinistrii care fac parte din ea, azi este zi cu proteste mari anuntate in toata tara. E foarte bine ca lumea protesteaza, intr-o democratie sanatoasa implicarea civica este necesara, la fel cum este necesara si utilizarea stampilei in ziua votului. Normal este sa votezi daca in lista aia este cineva care sa te reprezinte, cineva care stii tu ca se va lupta pentru drepturile tale sau pentru ce iti doresti tu sa iti aduca viitorul. Daca pe lista aia nu exista o asemenea persoana sau grup, atunci inca nu este ilegal sa nu te prezinti la vot, iar eu inteleg perfect asta. Nu este normal sa mergi la vot doar ca sa nu castige ceilalti.
Ar trebui sa mergi la vot doar daca simti tu ca esti reprezentat de un anumit candidat, ca respectivul ar putea sa faca ceva pentru tine si pentru interesul tau. Degeaba i-am spus eu lu’ tanti Florica de la parter sa voteze cu USR daca aia nu i-au transmis nimic concret. Da, ca au zis ca o sa fie bine in zece ani daca dispare coruptia…doar ca tanti Florica nu stie daca va mai apuca zece ani, asa ca USR-ul nu a reprezentat-o pe ea. Tanti Florica vrea sa traiasca bine acum, vrea scutiri de impozite si pensie marita cum i-au promis ceilalti, asa ca a votat cu stanga. Ea s-a simtit reprezentata de PSD. La fel si ‘nea Dumitru din satul meu natal. S-a dus, a votat si s-a intors acasa cu o sticla de ulei, doua pungi de faina si alte produse. Macar el s-a intors cu ceva, noi ceilalti ne-am intors doar fluierand, cu mainile in buzunare si cu credinta ca am facut ceva bine.
De ce sa nu voteze oamenii PSD-ul? De ce sa-i voteze pe ceilalti care au promis ca vor taia ajutoarele sociale? Asa ceva ar fi impotriva firii pentru ei, e ca si cum si-ar face singuri rau si cu buna stiinta. Nici noi nu suntem mai breji atunci cand ii aratam cu degetul si dam vina doar pe acesti oameni pentru tot raul care se intampla azi. Oamenii respectivi pur si simplu au votat pe cine au crezut ei ca le reprezinta cel mai bine interesele, pe cand noi am votat doar ca sa nu castige ceilalti. In toata ecuatia asta, nu stiu care sunt aia care ar trebui blamati, ei sau noi.
Fara un plan concret si o comunicare pe masura, partidele de dreapta din Romania vor ramane la fel de obscure pentru alegatorii majoritari. Democratia autohtona este inca un copil, mai trebuie sa treaca multi ani pana cand va putea sa devina inteleasa de toate clasele sociale.
Dar pana atunci, ne vedem diseara in strada!
Recent Comments