Eu și răceala

Nu știu cum reacționează alții, dar eu când răcesc, nu doar răcesc, ci și mooor! Zac și mă vait de parcă nu aș mai apuca dimineața următoare. Fiind pe moarte, am tot dreptul să fiu cel mai ursuz și antisocial om de pe lume. Mă dor toate de zici că asta e ultima răceală pe care o duc pe picioare.
Acasă urlu și mă plâng precum un rănit pe frontul de vest. Iar dacă Maria nu îmi acordă toată atenția și nu este lângă mine în fiecare secundă în care mor, mor și mai tare. Îi reproșez instant că nu ține la mine, că eu mă lupt cu moartea și că ea e nepăsătoare la suferința mea.

-Apăăă, vreau apă!
-Paracetamol mi-ai adus?
-Ia, vezi, am febră?
-Faci și tu un ceai?
-Pleci la lucru? Bine că eu mor aici și tu te duci la lucru, aha!

Cam așa reacționez eu când sunt răcit și cam așa am reacționat și azi. Bineînteles că azi mi-am luat o zi de concediu și am stat acasă pentru a boli.

După ce am rămas singur acasă, nu am mai avut nici pe dracu. Am rupt în două serialele și netul. Ba chiar, am reușit să și dorm puțin după ce, surprinzător, nu mi-au mai curs nici mucii. Problema este că se apropie ora cand vine mândra de la lucru și parcă incepe să mă ia din nou durerea. Parcă am făcut și febră. E clar, dacă nu mor in noaptea asta, trăiesc o sută de ani.