Interviu Petru Stratulat despre Lightwave Theatre

Lightwave Theatre este o companie independentă de teatru cu papușipentru oameni mari. Papușile sunt în mărime naturală, iar spectacolele oferite cu ajutorul lor transmit o emoție aparte, desavârșită. Grupul Lightwave Theatre este cunoscut în România dar și în străinatate, participând la numeroase festivaluri și concursuri. În 2015 cei de la Lightwave Theatre au participat la Românii au talent unde au primit din prima Golden Buzzer-ul de la Bebe Cotimanis, ajungând în prezent să colaboreze cu acesta.

Eu i-am urmărit încă de la începuturile trupei și știu că nu le-a fost ușor. Sunt o trupa de nișă și sunt singurii care fac în România teatru cu papuși în marime naturală pentru public adult in regim independent.

Din actuala componență a trupei face parte amicul meu Petru Stratulat. Cu Petru am colaborat în urmă cu 7 ani la un proiect personal de realitate subiectivă. Am zis să mă folosesc de asta și să-l întreb dacă ar fi dispus să îmi acorde un interviu în care să vorbim despre Lightwave Theatre. Spre surprinderea mea a acceptat, chiar dacă pentru el timpul liber este un răsfăț din ce în ce mai rar.

Petru, eu te știu om de radio, prezentator la Guerrilla. De unde pasiunea asta pentru teatru cu păpuși?

Mă știi om de radio, dar, culmea, nu mă știi ca având frică de scenâ, de a ma afla in fața oamenilor, și sunt sigur că ți se pare paradoxal. La radio sunt doar eu în studio sau alături de colegul meu. Nu știam nimic despre teatrul de păpuși, ci, în cel mai bun caz că este unul pentru copii. Am cunoscut-o pe Cristina-Andreea Ion, directorul artistic al companiei și co-fondator. Am luat o marionetă de-ale sale și am incercat să mă joc puțin cu ea, moment în care a observat că o mânuiesc precum cineva care ar fi studiat domeniul. Deja îi propusesem să fondăm împreună o companie pe această nișă, iar eu să o ajut cu promovarea, comunicarea, branding etc. Mi-a propus să urc pe scenă, iar eu am acceptat terifiat. Mă bucur că cele două mari pasiuni ale mele se împletesc  atât de bine: Radio Guerrilla este un partener extrem,  extrem de important al Lightwave Theatre și ne-a susținut continuu de când s-a relansat, în 2016.

La început trupa era mai numeroasă. Ce s-a întâmplat cu ceilalți membri?

Ca orice grup, compania are o dinamică. Există membri cu diferite preocupări în paralel, pentru că în România nu poți trăi numai din artă sau numai dintr-o sursă de artă. Trebuie să combini mai multe spectacole sau joburi creative pentru a-ți asigura un trai decent. Am pornit la drum în număr de cinci, dar drumurile s-au separat atunci când și prioritățile unora dintre colegi au suferit modificări. Am păstrat o relație frumoasă cu toți colaboratorii care au trecut pe sub umbrela Lightwave Theatre și îmi place să cred că am contribuit într-un mod pozitiv la evoluția lor artistică. Compania numără acum patru membri ,cu încă doi in curs de integrare. Ne extindem pentru că producem din ce in ce mai multe spectacole, iar dorința noastră este ca, la un moment dat, spectacolele să trăiască separat, fiecare cu echipa lui.

Dacă îți era foarte teamă să fii prezent pe o scenă, cum te-ai simțit la Românii au talent, știind că te văd milioane de oameni?

2015 a fost un an al curajului nebun. Consider că încă eram la început și în curs de învățare. Am avut într-o seară o izbucnire, realizând că ajungem foarte greu la publicul nostru. Atunci am zis “trebuie să facem o nebunie. Hai la Românii au Talent”. Aveam păpușile, dar ne trebuia o poveste, aveam nevoie de o proiecție video filmată profi, unde ne-au ajutat prietenii de la PacPac Studios. A fost un efort creativ. Cristina s-a ocupat de poveste, înfățișarea păpușilor, coregrafie, conceptul video proiecției, eu de alegerea melodiei și relația cu PacPac și PRO TV. Ne-a ajutat un prieten fotograf cu un spațiu mare de repetiții, unde am proiectat pe perete materialul video de pe spate pentru a putea interacționa cu el.

Atunci când am urcat pe scena nu mi-am simțit picioarele, pulsul o luase razna. Tot ce voiam era să nu uit nimic din coregrafie și să ieșim onorabil din toata situația. Când a apăsat Bebe Cotimanis pe Golden Buzzer, nu am știut ce se întâmplă, pentru că nu eram la curent cu regula asta. Noi am văzut că s-a ridicat de pe scaun, a apasat și că toată lumea o ia razna. Smiley și Bartos alergau pe lângă noi aruncând confetti… Ne uitam ca ultimii proști unii la alții neîntelegând ce au pățit toti. Asta nu s-a văzut la TV, deși ar fi fost amuzant. Sentimentul pe care l-am avut în fața unor mii de oameni în picioare aplaudând ce facem a fost unul de milioane. Nu uita, începuserăm o nișă în care, până la noi, nu a crezut nimeni. Nici acum nu prea crede nimeni, dar noi ne încăpățânăm să o cream.

În 2015 ați fost la festivalul Plai cu spectacolul Iubitafizica (șapte păpuși în mărime naturală și vocea autorului cărții cu același titlu, Iulian Tănase). Când veți mai veni în Timișoara?

La Timișoara am fost și în 2016 cu prima noastră producție, Reflection, tot la Plai, dar și într-un spectacol organizat de Edmond Raiceanu, un fan Lightwave. “Sunt eu, Annabel” a fost selectat la Antagon in 2017, dar nu am putut veni din cauza faptului că nu am găsit o sală cu o scenă suficient de spațioasă. Este un spectacol un pic mai pretențios din punct de vedere tehnic. Sunt sigur că vom ajunge toamna viitoare din nou la Timișoara.

Dacă doriți să aflați mai multe despre oamenii minunați de la Lightwave Theatre, puteți intra pe site-ul lor. (teatruvizual.ro). Eu unul sunt fascinat de nișa lor, de această artă vizuală și de emoțiile pe care le transmit în spectacole.  Aș vrea să-i văd mai des în Timișoara, în condițiile în care orașul de pe Bega va fi capitală culturală europeană in 2021 și ar trebui să promovăm arta pură. Sper că cei responsabili de acest proiect vor lua măsurile necesare și îi vor invita pe cei de la Lightwave Theatre să ne încânte cu spectacolele lor.