Medicii nu sunt imuni
Noi stăm închiși în casă, sperăm că totul va fi bine, sperăm că nu am luat până acum virusul asta viclean și că nici nu îl vom lua în viitor. Știm cu toții că dacă îl vom lua, doamne-ferește, și va fi nevoie să mergem la spital, va fi tristă treaba. Asta pentru că suntem conștienți că Rafael Nadal ne minte în față și de fapt nu avem nimic în spitale, nici măcar măști nu sunt într-un număr suficient de mare.
Așadar, în țara în care nu prea avem măști, săpun și dezinfectant în spitale, cei mai expuși sunt medicii. De data aceasta ei se află în prima linie, preiau, aproape neprotejați datorită lipsei dotării corespunzătoare din unități, toti bolnavii cu COVID-19 care le sunt aduși în spitale.
În ceea ce îi privește pe medici, avem o statistică neagră. În celelalte țări, medicii au fost infectați la rândul lor cu 2019-nCOV în proporție de 20-40%. Imaginați-vă! Dacă medicii ăia bine echipați, cu costumele alea parcă de astronaut, au fost infectați, la ai noștri care sunt echipați doar cu o mască, dacă o au și pe-aia în stoc, virusul se va plimba aproape nestingherit.
Nici nu vreau să-mi închipui cum va fi când vor începe și medicii să se îmbolnăvească. Să vezi atunci distracție. Intuiesc că, în condițiile dotării actuale din spitale, medicii români se vor infecta foarte mulți în perioada următoare. Virusul ăsta este foarte hain, iar în combinație cu lipsa dotărilor din spitale e furtuna perfectă.
A, și încă ceva. La nivel național am avut doar vreo 2.000 de teste de COVID-19, dintre care o parte au fost folosite, în regim de urgență, pentru politicienii noștri dragi și iubiți. Plus, la ei s-a putut să se dea rezultatele în mai puțin de 24 de ore, iar la prostime se așteaptă și 2-3 zile. Cât despre măști, cum ziceam, nu se prea găsesc nici în spitale, iar azi la votul din parlament s-au găsit brusc câteva sute pentru boturile elitelor.
Revin cu rugămintea: Încercați să stați în casă, încercați să nu mai ieșiți afară o perioadă, momentan doar această armă o avem împotriva noului virus!
Ți-a plăcut articolul? Susține autorul pe Patreon:
Vrei să afli când scriu următorul articol? Ai mai jos posibilitatea asta:
Recent Comments