Micul Prinț are 3 ani și e abandonat în spital

Sunt perioade în viața asta de zi cu zi despre care scriu eu pe-aici când îmi vine să las totul deoparte și să mă retrag undeva în pustietate pe malul unei ape și să-mi trăiesc în ignoranță zilele pe care le mai am. Dar deznădejdea îmi trece repede și îmi zic că trebuie să lupt, că trebuie să fac ceva pentru a schimba lucrurile rele care mă înconjoară.

De când am început să scriu aici public, ajung la mine situații triste din viața asta care ar rupe în mii de bucăți chiar și sufletul celui mai puternic om. Povestea Micului Prinț (cum i-a zis amica mea Dunia), copilul de 3 ani abandonat în spital și care se reface după o operație pe cord deschis, nu face excepție.

Acest copil căruia nu-i simte nimeni lipsa m-a terminat în ultimele zile. Dunia a mers la el (de la ea am aflat și eu povestea) câte 7 ore pe zi. I-a citit povești pentru copii, l-a vegheat, l-a mângâiat și s-au jucat împreună.

Ulterior au aflat mai mulți oameni povestea. L-au vizitat, i-au dus jucării, hăinuțe și alte cele. Eu nu am putu să merg, nu am avut tăria necesară. De data asta nu sunt puternic, nu pot să plâng pe-acolo datorită empatiei pe care nu aș putea să o controlez.

Copilul, Micul Prinț, poartă numele personajului meu preferat, din cartea mea preferată. Din păcate povestea asta nu este firul narativ ficțional al unei cărți. E reală. E povestea unui copil singur în spital și pe care nu-l vrea nimeni. Are jucării, are hăinuțe, are companie câteva ore pe zi, dar nimeni nu vrea să-l ia acasă. Nimeni nu vrea să-i fie mamă, tată. Nici chiar eu! Nu pot.

Ura mea se îndreaptă împotriva habotnicilor, bigoților, oamenilor care nu au fost și nici acum nu sunt de acord cu introducerea educației sexuale în școli. Împotriva părinților care nu au știut ce înseamnă o sarcină și care au abandonat un copil din cauza unei malformații congenitale. Împotriva politicienilor corupți și sărăciei din țara asta. Împotriva sistemului de învătământ care cică este gratuit, dar nu prea e așa. Împotriva noastră, cei care ne credem perfecți și atotcunoscători, dar am uitat ce înseamnă viața. Cineva e de vină pentru faptul că Micul Prinț e singur și abandonat, dar nimeni nu își asumă această vină. Nici măcar habotnicii care făceau proteste ca să nu li se corupă,chipurile, copiii în școli cu educație sexuală. Acum tac toți și se fac că nu înțeleg consecințele vrerii lor.

După ce pleacă toată lumea, Micul Prinț rămâne tot singur și abandonat, momentan la pediatrie la Bega.

Felician are nevoie de o a doua șansă acum: aceea de a avea o adevărată familie. Tânjește după afecțiune și atenție, iar acestea îl vor ajuta să se dezvolte armonios mai departe.
Dacă vă gândiți serios că ați putea să-i oferiți acest lucru lui Felician, vă rog să scrieți Fundației Polisano care vă va pune în legătură cu reprezentanții centrului de plasament.