Orice om îi este frică de spitale

Atât de tare iubesc eu doctorii încât merg la spital doar atunci când îmi iese un os prin piele. Ultima dată când am fost internat, au ținut de mine 2 brancardieri și o asistentă ca să-mi pună o perfuzie și tot nu m-au dovedit. M-am luptat cu ei pe viață și pe moarte, am doborât toate draperiile din salon în încercarea mea de a mă cățăra pe ele și de a scăpa de-acolo. E o boală și frica asta de ace și de spital, vă zic. Pur și simplu nu mă pot controla, se declanșează starea de animal încolțit și nu mai judec, vreau doar să scap. În momentul ăla nu mă mai interesează nici motivul pentru care am venit la spital și nici consecințele fugii de-acolo.

Acum 3 săptămâni am fost la stomatolog. Acceași senzație, îmi venea să iau freza aia făurită în focurile iadului și să dau cu ea direct în capul dentistei. Nu mai conta că era o tipă cu forme voluptoase, cu halat scurt peste fusta roșie de-o palmă…gen cum vezi pe site-urile alea deocheate. În ochii mei era doar întruchiparea Satanei care mă tortura cu un bâzâit sinistru.

Altă dată am fost cu mândra la UPU pentru că se simțea rău. În noaptea aia, cât am așteptat-o afară, de vreo trei ori m-au lasat tarantulele de la genunchi și era să-mi dau ochii peste cap într-un leșin magnific. După vreo 4 ore am plecat de-acolo, ea sprintenă și eu pe targă.

Am conștientizat și eu că sunt un caz pierdut. Chiar dacă aș face terapie cu un sobor de psihologi, tot nu m-aș vindeca la bostan. În schimb, mă consolează faptul că niciodată nu voi putea să devin un dependent de opioide injectabile. Nu cu frica mea patologică de ace.

Disclaimer –  Efectuarea anuală a unui set de analize specifice vârstei, sexului şi factorilor de risc are rol de prevenţie. Ele pot identifica din timp anumite afecţiuni, care sunt astfel prevenite sau tratate mai eficient.