Povestea bradului de Crăciun de anul ăsta
Bradul de Crăciun nu se împacă prea bine cu pisicile, toată lumea știe asta. Cum eu am 2 motani în apartament, nu mai voiam să facem bradul anul ăsta. Anul trecut am ajuns cu respectivii motani la veterinar după ce s-au îndopat cu frunze dintr-alea de plastic din bradul artificial. Nu s-au simtit prea bine de la ospățul respectiv, așa că a trebuit să-i pastileze doctorul. O băgaseră pe mânecă rău de tot!
Nu zic, și mie îmi place atmosfera de Crăciun, cu bradul în casă, cu globuri și cu luminițe, dar voiam să renunț la asta doar pentru sănătatea scaraoțchilor cu mustăți. Dar ai cu cine? Că mândră-mea nu a mai vorbit cu mine 2 zile când a auzit că nu vom face bradul. Decât să stau cu ea bosumflată în casă de sărbători, mai bine cedez eu, zic. M-am luat de nebun și am plecat după brad prin oraș.
La Praktiker au cei mai ieftini brazi de Crăciun (cel puțin în Timișoara). Problema e alta, am dat 35 de lei pe brad și 109 lei pe suport, pentru că în Praktiker au doar un singur model de suport, ăla cel mai profi, de la Krinner, care ține un brad de 2 metri și ceva… Și cum toți oamenii vin căpiați ca mine după brad, dar își dau seama ad-hoc că nu au nici suport acasă, ghici ce se vinde ca pâinea caldă! La 109 lei!! Meserie te halesc! Bine, la Emag suportul Krinner e la 189 de lei. Mai plătești și curierul și îți dai seama că lenea de a nu merge până la Praktiker se plătește scump!
Ok, am luat bradul, am luat suportul, dar cu ce drac merg eu acasă? Că nici taxi și nici Uber nu au vrut să vină la comandă prin aglomerația care era atunci în zona Iulius Mall. Era coada de mașini blocate în trafic din Lipovei până în Șagului. Atunci, când eram eu după bradul de Crăciun, s-a născut mema aia că mai repede ajungi din Lipovei în Șagului dacă o iei pe ruta Orșova-Serbia via Vârșeț decât dacă ai lua-o direct pe Popa Șapcă.
Stam așa în frig cu bradul în spate ca un prostălău și mă gândeam că mi-a pus Iuda crucea-n spate cu rugămințile ei cu ochii umezi și cu șantajul ei emoțional. Cine crede ca are vreun cuvânt de comentat în fața femeii se înșeală amarnic…
Sună un prieten, venit cu duba, dus acasă, împodobit bradul, pus luminițe, băgat în priză și spor la păscut! În 2 ore l-au chelit motanii pe poale! Dar măcar e natural și sper să nu mai ajung cu ei la medic și de data asta.
Acum e frumos în casă. Miroase a brad, a bomboane și a sărbătoare. E iubire și liniște în familie, ceea ce vă doresc și vouă.
Crăciun fericit, dragilor!
Vă mulțumesc că mă citiți! Puteți susține TmBlog.ro cu un abonament de 1 USD:
Recent Comments