S-a închis Papi-ul studenției mele

De ieri, Papillon Cafe, Papi cum îi spuneam noi cei care-i călcam pragul, a devenit istorie. Barul pe mesele și sub mesele căruia mi-am petrecut eu studenția.

Mă îndrăgosteam în fiecare seară de vreo studentă la arte, sau de barmanița de serviciu, și în fiecare noapte plecam cu inima frântă, doar ca să o iau de la capăt a doua zi. Eram rupt în cur, beam pe datorie, pe caiet, dar viața era frumoasă.

Tot acolo erau celebre iubirile carnale, cu chiote și suspine, dintre studenți, sau dintre profesori, sau și-și, la care erai martor când mergeai la baie. Se mișca tot șopronul ăla de pal de la zbuciumul erotic al protagoniștilor cuprinși de fierbințeala sângelui de ziceai că pică pe tine. Asta dacă nu priveai și tu spectacolul indecent prin găurile de cui din pereții subțiri, special făcute de alții pentru acest lucru.

Fiind fire de artist, am avut și câteva fotografii expuse în Papi, dar nu mi-au adus nicio gagică, în afară de o asistentă universitară cu 20 de ani mai mare decât mine și care s-a bucurat trupește vreo 3 săptămâni de tinerețea și de inocența mea.

Acum, cumva așa, nu prea am dreptul să fiu trist că s-a închis Papi, pentru că nu am mai fost în el de ani buni, de când am devenit om la casa mea și mi-a băgat iubirea vieții mele mințile-n cap… și nu mi-a mai dat voie să plec singur de-acasă.

Totuși, nu am cum să nu fiu mihnit că s-a închis, dar cum zice o cunoștință de-a mea, barurile sunt ca oamenii, se nasc, trăiesc și mor. Acum a venit rândul Papi-ului să ne părăsească.

Susțineți opiniile independente:

Vreți să aflați când scriu următorul articol? Aveți mai jos posibilitatea asta:

Email*