Speriați să nu își piardă locul la stat, ca niște țărani dependenți de stăpânul feudal
scris de Irina Moise
Acum vreo două ore am citit două anchete ale RISE Project despre Institutul Matei Balș și despre directorul lui. Le-am redistribut. Dar de atunci nu fac decât să mă gândesc:
– Ce fel de oameni și profesioniști sunt statisticienii spitalului, care adaugă pe foaia de observație diagnostice, până la a se bate cap în cap, fiindcă așa le-a spus directorul?
– Ce căcănari de medici sunt aceia care știu că pe spinarea lor (ei semnează foile) se fac raportări fictive și tac?
– Ce director e ăla care, știind starea medicinii românești, imaginează o astfel de schemă ca s-o sărăcească și mai tare?
– Ce somitatea-somităților este o persoană care înființează fundații pentru a-și căpușa spitalul condus de ea?
– Ce funcționari are Casa de sănătate că nu bagă de seamă proporția falsurilor?
– Ce președinte de Casă de sănătate este acela care nu organizează un control al raportărilor? E mare scofală ca, prin sondaj, să compari foaia semnată de medic cu raportarea înregistrată în SIUI?
– Ce miniștrii lui pește sunt ăia care nu ies măcar să zică: da, știm de anchetele lui RISE, dar trebuie să facem și noi ancheta noastră și asta mai durează?
– Ce cultură au, ce au citit și ascultat românii care comentează „ce nedreptate i s-a făcut lui Cercel, ce aveți cu asemenea personalitate, nu e altul ca ăsta!”?
Suntem umili față de șefi, speriați ca niște țărani iobagi să nu ne pierdem locul, dezinteresați în exercitarea profesiei, indiferenți la legi și regulamente, cu neștiință de planificare (datele statistice din sistemul medical servesc pentru fundamentarea bugetelor viitoare), cu o mare durere la bască de viitor.
Dar, apropo de umilința față de șefi, am mai citit una în dimineața asta: o femeie a fost amendată, în 3 sau 4 aprilie, cu 20000 de lei, în Drobeta-Turnu Severin, pentru că și-a plimbat câinele fără declarație. Aici organele de ordine nu au ținut seama nerozia zisă de șeful Vela în 23 (sau cât o fi fost) martie: lăsați naibii declarația dacă vă plimbați animalele, că doar vedem ce faceți. Conduita românească este „dacă poți să faci rău, fă-l”.
Susțineți opiniile independente:
Vrei să afli când scriu următorul articol? Ai mai jos posibilitatea asta:
Niște șpăgari… Toți.