Vrem cultură în oraș, dar să o facă alții
Până în urmă cu ceva timp, eram un rutinic ordinar, cel mai leneș trântor din stup. Uneori nu mă ridicam nici măcar ca să iau telecomanda televizorului de pe masă, ci încercam să o aduc la mine prin concentrare, cu puterea minții sau cu ajutorul Forței ca un veritabil luptător Jedi.
După ce am avut un moment de declic, am realizat că trebuie să schimb ceva. Am început să mă ocup mai mult de hobby-urile mele, de pasiunile mele, chiar și de muncă. Am avut momente când într-o zi mergeam la 2 joburi, mergeam la sală, scriam un articol și îmi mai rămânea timp și pentru o tură cu bicicleta. M-am implicat și mă implic în diferite proiecte și încerc (pe cât pot eu) să fiu lângă aceia care îmi cer ajutorul.
Pot să bag mâna în foc că printre voi sunt oameni care vor să facă ceva diferit, să iasă din rutină și să se implice în diferite activități artistice ca voluntari. Vor, dar nu au curaj…că nu e de ei, că nu acum, că ce zic prietenii etc.
Pentru aceia dintre voi, pentru cei care vor să facă ceva, am un proiect foarte fain. E atât de fain încât s-a înscris ca voluntar, fără să stea mult pe gânduri, și mândra mea.
Proiectul se numește Lumen, va avea loc în perioada 5-6-7 octombrie, va avea mai multe scene (acte/etape) și va fi cel mai mare spectacol pe care l-a văzut orașul Timișoara.
Pe spațiul fostei stații de pompare a fabricii Solventul, se va construi o structură, unde vor susține un spectacol peste 300 de persoane (profesioniști și voluntari amatori). Întreaga structură va fi videomapată, actorii interacționând constant cu conținutul grafic. Se vor utiliza 2 macarale de 70 de tone pentru acrobații aeriene și se vor produce local 100 de drone ce vor reprezenta o extensie a zonei de spectacol. Conținutului artistic al programului în 2018 va fi creat cu participarea Unfold Motion (RO, TM – coordonator al voluntarilor pentru dans), Asociația Culturală Kratima (RO, TM), Asociația Culturală TGP (RO, TM – coordonator al voluntarilor pentru muzică) și Asociația Tango Timișoara. Coordonatorul artistic este Kevin Finnan, coregraful ceremoniei de deschidere a Jocurilor Paralimpice de la Londra, director artistic al companiei britanice Motion House.
Până acum s-au înscris ca voluntari persoane tinere, persoane în vârstă, bărbați și femei, iar apelul pentru voluntari pe partea de dans/mișcare scenică este deschis până în 10 septembrie. Dacă ei pot, sunt sigur că și voi puteți.
Spectacolul are în spate un film. Cei peste 200 de oameni interacţionează cu filmarea. Tot decorul din spate va fi videomapat. Conţinutul grafic e făcut de Logela din Ţara Bascilor. Au făcut lucruri foarte mari în lume. Ei au făcut grafica pe baza naraţiunii de la noi.
După 10 septembrie vor începe repetițiile cu voluntarii (sub coordonarea profesioniștilor implicați în proiect). Vor fi câte 3 repetiții pe săptămână, marțea, joia și sâmbăta.
Pentru cei care doresc să se înscrie ca voluntari pe partea de dans/mișcare scenică, o pot face completând formularul de mai jos:
https://goo.gl/forms/B28hQ87yDyzvtNC12
Și, tu ce faci când te plictisești?
Întâlnirea primilor voluntari Lumen la centrul cultural AMBASADA
Recent Comments